DITTA DEPNER: De ce am ales să nasc acasă

Data: 1 Iunie 2011

Ditta Depner, membră-fondatoare a Asociaţiei Mame pentru Mame, a hotărât să facă public modul în care şi-a adus fiul pe lume: la domiciliu, asistată de un medic obstetrician de mare calibru profesional şi o moaşă experimentată. Naşterea a avut loc la domiciliul Dittei din Braşov chiar în ziua de Crăciun.

Media nu a întârziat să preia subiectul:

NAŞTERE CA ÎN SECOLUL XIX Braşoveanca Ditta Depner a născut sub autohipnoză

O braşoveancă a ales să-şi aducă pe lume băiatul în propriul cămin

O femeie a nascut primul ei copil acasa, pe canapea, prin autohipnoza

Material prezentat la Stirile Kanal D

Ditta a ales să vorbească direct despre motivele pentru care a ales să nască acasă prin situl Asociatiei:

După acuzaţii de genul: “ca-n evul mediu” şi “inconştientă şi iresponsabilă”, care doar m-au făcut să zâmbesc, aş vrea să vă împărtăşesc anumite lucruri absolut fantastice legate de naşterea băieţelului nostru acasă, în decembrie 2010, da anul trecut, în Brasov şi nu în vreun sat părăsit de Dumnezeu….

Şi da, a fost o naştere acasă asistată de un medic redutatbil din Braşov, un om extraordinar cu un Suflet deschis şi mare, şi de o moaşă simpatică şi plină de curaj să participe cu know-how-ul ei specific la prima naştere asistată în ţara asta. Îmi doresc din toată inima, ca femeile care îşi vor dori o astfel de experienţă unică şi de neuitat, să poată beneficia cât de curând de o astfel de facilitate extraordinară. Eu am avut parte de acest lux şi mă consider o norocoasă să fii cunoscut astfel de oameni care să-mi fie alături în aceste clipe minunate.

Cei care nu suportă că există şi alte păreri decât cele clasice, le recomand să-şi vadă în continuare de treaba lor, că nu impune nimeni aici niciun trend sau vreo modă, ci din contră: fiecare este absolut responsabil de acţiunile sale din viaţa personală, şi este alegerea fiecăruia cum îşi aduce pe lume copii. Iar cei care fac afirmaţii defaimatoare la adresa mămicilor deschise la minte, care aleg o astfel de naştere, ar trebui să se întrebe singuri dacă nu cumva ei sunt cei demodaţi sau înapoiaţi?

În primul rând: aş mai face-o şi data viitoare şi ori de câte ori aş mai naşte în viaţa asta! Deşi n-a fost o naştere tocmai uşoară, aşa cum mă aşteptam eu la vreo 3-4 ore, ci cu un travaliu lung de 3 zile şi 3 nopţi (ca şi nunta lui Făt Frumos din poveste), a fost experienţa împlinitoare pe care mi-am dorit-o. Să ştii că ţi-ai născut copilaşul cu propriile puteri, fără anestezii oferite gratis pe tavă ca într-un meniu la un restaurant de lux, este o adevărată “performanţă” în ziua de astăzi, când cezarienele curg ca pe bandă. Femeile gravide chiar şi tinere sunt de-a dreptul “asaltate” de la prima vizită la ginecolog de propunerea nefondată medical de a naşte prin cezariană, că doar aşa e elegant, nu? Din păcate prea puţine dintre ele se întreabă cât de sănătos sau cât de bine este pentru copilaş să te supui unei astfel de operaţii pentru a aduce un bebeluş pe această lume… dar asta este o altă temă de discuţii…

Revenind la subiect, în al doilea rând n-am vrut sub nicio formă o naştere medicalizată inutil aşa cum este practica la orice spital de stat sau privat. Deşi asociaţia noastră “Mame pentru Mame” a reuşit să promoveze şi să şi implementeze în anumite clinici planul de naştere, tocmai pentru a evita abuzurile în privinţa derulării fireşti a naşterii, sunt absolut convinsă că în cazul meu soarta mea ar fi fost cu totul alta dacă năşteam într-un spital.

Din cauza travaliului meu nespus de lung, deşi în primele 2 zile am roboţit prin casă, iar nopţile mi le petreceam să mai pregătesc ceea ce credeam eu că nu e gata – ca de exemplu baia, care trebuia să aibe neapărat lumânări, etc…- am fost destul de obosită atunci când trebuia să fiu “fresh”, adică în momentul apropierii expulziei. Nu mă aşteptam să dureze atât de mult, în fiecare zi spuneam că astăzi nasc… dar lucurile aveau să se întâmple un pic mai altfel decât credeam eu. Am stat în cadă, m-am plimbat, n-am simţit nevoia să stau culcată, am râs, am povestit, am respirat pe contracţii, m-am relaxat şi am fost foarte glumeaţă şi bine dispusă, doar un pic obosită spre sfârşit.

Doctorul care a acceptat cu mare interes propunerea mea curajoasă de a mă asista la naşterea mea acasă, venea şi pleca văzând că lucrurile merg în acest ritm, lăsându-mă în voia mea, aşa cum mi-am şi dorit, ca totul să fie cât mai natural. Era atât de prezent şi totuşi aveam intimitate deplină, iar tot ce se întâmpla se desfăşura natural şi firesc. Între timp, trecuse şi ajunul Crăciunului, mai născuse cineva la clinica unde lucra doctorul meu, iar eu înaintam încet dar sigur spre marele eveniment. Ce Crăciun unic, cu un brad verde şi neîmpodobit, clipe frumoase, pline de speranţă, linişte şi încredere că totul va fii bine, le-am petrecut împreună în cel mai frumos mod posibil.

În al treilea rând, şi pot spune cu mâna pe inimă că acesta a fost motivul principal, am vrut să nasc acasă mai ales pentru beneficiile imense pe care le va avea copilaşul, care nu va vedea pereţii reci ai unui spital, luminile şi agitaţia de acolo, tratamentul ca pe bandă a nou-născuţilor, ci se va delecta în braţele părinţilor săi, va simţi căldura şi iubirea celor doi, va auzi glasul liniştitor al mamei, va beneficia de mângâiere până se va linişti şi va adormi fericit că este în siguranţă în lumea asta nouă, necunoscută.

Dau crezare studiilor care arată că prima oră, imediat după naştere, este cea mai importantă, din punct de vedere atât fiziologic cât şi psihologic, pentru că atunci bebe îşi formează puncte de reper, care îl vor marca pentru tot restul vieţii.

Atunci el se va simţi pentru prima oară în viaţă dacă este bine primit sau dimpotrivă abandonat în mâini străine, reci care vor să-l măsoare, să-l testeze, să-l cântărească, să-l atingă fără milă cu rutina unor ani petrecuţi făcând aceleaşi mişcări stereotipe etc, în loc să-l mângâie, să-i ţină de cald, să-l liniştească şi să-i vorbească în şoaptă cuvinte dulci.

Atunci îşi va forma puncte de reper cu care va compara stările lui pentru tot restul vieţii. Atunci el va simţi pentru prima oară sau nu frica de schimbare (dintr-un mediu în care a fost în siguranţă timp de 9 luni, într-un mediu nou, cu aer care îi inundă plămânii fragili, cu stări de foame, de frig şi de frică de mişcări prea bruşte care-i ating pielea sensibilă).

Atunci va ştii sau nu că totul este bine, chiar dacă mediul din care a venit nu este deloc asemănător cu cel în care trăieşte acum.

Toate aceste lucruri nu ţi se spun nicăieri într-o consultaţie medicală, nu ţi se va spune nici de anestezia de orice fel făcută mamei, care îi face rău copilului, îl va anestezia şi pe el deopotrivă, de va avea simţurile amorţite când va păşi în această lume ciudat de egoistă, nu?

Iar în al patru-lea rând am ales să nasc acasă natural, tocmai pentru faptul că naşterea este un act fiziologic normal – atâta timp cât totul se desfăşoară normal-, şi nu o boală care trebuie rezolvată de vreun doctor priceput. Orice femeie este astfel construită încât să poată naşte perfect normal, iar corpul ei va ştii exact ce trebuie să facă, aşa cum tot corpul femeii a ştiut să menţină sarcina, să-l hrănească pe făt şi să-i ofere condiţiile optime ca acesta să se dezvolte timp de 40 de săptămâni în pântecul ei.

Naşterea este un eveniment în familie, care aparţine familiei şi nu spitalului sau doctorilor. Naşterea, precum şi întreaga sarcină, rămân două minuni ale trupului chiar şi acum în secolul 21. De ce nu putem accepta aceste minuni ca fiind fireşti, aşa cum sunt ele de fapt?

dita