Argintul coloidal – de la A la Z

Data: 3 Octombrie 2013

Cum poate fi utilizat argintul coloidal?

Argintul coloidal poate fi utilizat în mai multe moduri, în funcţie de localizarea afecţiunii de tratat: oral (ingerat sau băut); inhalat sub formă de vapori foarte fini; sub formă de clismă; la nivel vaginal, pulverizat local sau adăugat la spălături; sub formă de picături în ochi, urechi şi nas sau aplicat topic, pe piele (cu o sticlă cu pulverizator sau cu bandaje îmbibate cu soluţie).

Administrat oral, argintul coloidal este absorbit din gură în sânge, apoi transportat rapid la celulele organismului. Ţinerea acestui lichid sub limbă, câteva zeci de secunde înainte de înghiţire, poate duce la absorbţia mai rapidă. În trei-patru zile, particulele de argint se pot acumula în ţesuturi în cantitate suficientă pentru a putea deja observa efectele benefice.

În cazul expunerii frecvente la germeni patogeni, unii specialişti recomandă un aport zilnic de argint coloidal, ca protecţie. Mulţi terapeuţi naturişti consideră că viaţa a milioane de persoane, care sunt susceptibile să dezvolte infecţii cronice minore, poate fi îmbunătăţită prin administrarea preventivă a argintului coloidal.

Doza depinde şi ea de scopul urmărit. În general, doza de întreţinere recomandată pentru uz intern, pentru adulţi, este de o lingură cu argint coloidal pe zi (10 ml în concentraţie de 10 ppm). Bineînţeles, cantitatea diferă în funcţie de concentraţie. Această cantitate, considerată „nutritivă”, asigură aceeaşi cantitate de argint pe care o asigură dieta zilnică a unui adult de la începutul secolului XX, înainte ca solul să fie sărăcit de oligoelemente prin exploatare excesivă. Se estimează că în prezent solul din SUA mai conţine, în medie, doar 15% din oligomineralele existente în anul 1900.

Argintul coloidal poate fi utilizat cu succes şi sub formă de cură generală de purificare şi detoxifiere. În acest caz, doza poate varia de la 1 la 4 linguri pe zi.

În cazul unor afecţiuni severe şi boli cronice, doza trebuie adaptată în funcţie de reacţia organismului, sub îndrumarea unui medic competent. În general, orice cantitate peste 5 linguri pe zi este considerată doză „terapeutică”. Unii terapeuţi relatează că au administrat cu succes unor pacienţi cu infecţii grave, considerate incurabile, până la 450 ml de argint coloidal (10 ppm) pe zi, timp de două săptămâni!

În cazul unor arsuri minore, o acumulare de argint coloidal în organism poate grăbi vindecarea, reduce posibilitatea infecţiilor şi a cicatricelor.

În unele cazuri medicale grave, precum cangrenele, medicii au utilizat de multe ori injectarea directă a zonei afectate. Au fost raportate multe cazuri de salvare a membrelor infectate de la amputare, atunci când a fost iniţiat tratamentul cu argint coloidal.

Efecte secundare

Nu s-a dovedit că ar exista efecte secundare ale terapiei cu argint coloidal, deoarece acesta nu este toxic şi nu afectează ficatul, rinichii sau alt organ al corpului. Argintul coloidal nu interacţionează cu niciun alt medicament sau remediu. Argintul coloidal este eliminat prin rinichi, sistemul limfatic şi sistemul circulator, după o perioadă de timp de la ingerare.

În cazul utilizării unor suspensii de argint cu particule de dimensiuni mari (peste 0,4 microni) eliminarea poate dura mai mult sau chiar se pot produce acumulări de argint în organism; acestea nu au efecte secundare nocive asupra stării de sănătate, dar pot duce, teoretic, la pigmentari gri-albăstrii ale pielii, după ani de consum excesiv. De asemenea, consumul excesiv al sărurilor de argint a produs în unele cazuri efecte similare, cunoscute încă din secolul al XIX-lea sub numele de Argyria. Tocmai de aceea NU se recomandă folosirea sărurilor de argint şi nici folosirea sărurilor pentru accelerarea procesului de obţinere a argintului coloidal.

Deoarece se absoarbe în sânge înainte de a ajunge în intestinul gros, argintul coloidal nu afectează flora benefică din tractul digestiv, dacă este administrat în cantităţi rezonabile. În cazul unor doze mai mari de 75 ml pe zi (10 ppm) au fost totuşi raportate diminuări ale florei intestinale benefice. În cazul dozelor de şoc poate fi necesară administrarea suplimentară de „probiotice”.

Ce spune medicina alopată?

FDA (Administraţia Alimentelor şi a Medicamentelor din SUA) a permis utilizarea argintului coloidal în 1913.

Literatura medicală din primele decenii ale secolului XX abundă de relatări cu privire la utilizarea cu succes a argintului, pentru a stimula sistemul imunitar al organismului.

Începând cu al doilea război mondial, odată cu descoperirea şi producerea pe scară largă a antibioticelor, argintul coloidal şi alte remedii naturale au început să fie descurajate şi au ieşit din sfera preocupărilor medicinei alopate. Din acel moment, industria farmaceutică s-a ocupat îndeosebi de produsele medicamentoase chimice, ce aduceau un profit crescut.

În anul 1983, Ministerul Sănătăţii din SUA a recunoscut şi a aprobat argintul coloidal ca fiind un medicament fără reacţii adverse, care se poate elibera fără reţetă de la medicul specialist.

În anul 1991, FDA a clasificat argintul coloidal ca un medicament anterior anului 1938. O scrisoare a FDA din 13.09.1991 afirma: „Aceste produse pot continua să fie comercializate… atât timp cât sunt promovate şi etichetate pentru aceleaşi utilizări ca în anul 1938 şi atât timp cât sunt fabricate prin metoda iniţială.”

În anul 1999 FDA a interzis medicamentele ce se bazează pe argint, folosind motivul că nu se cunoaşte formula acestor produse şi că ele pretind a vindeca prea multe boli, fără dovezi ştiinţifice: „Aceste produse sunt etichetate pentru tratarea adulţilor şi a copiilor de boli incluzând HIV, SIDA, cancer, tuberculoză, malarie, lupus, sifilis, scarlatină, zona zoster, herpes, pneumonie, febră tifoidă, tetanos şi multe altele”. Un alt motiv al interzicerii medicamentelor pe bază de argint coloidal a fost asocierea forţată a acestora cu o boală numită Argyria, definită de Fuchs în anul 1840, ce constă în colorarea epidermei cu nuanţe gri-albăstrui, datorită depunerilor de argint (nitratul de argint era folosit în secolul al XIX-lea în cazuri de epilepsie, tabes doeralis, dezechilibre nervoase etc.).

În urma acestei decizii a FDA, un producător american de argint coloidal a adresat FDA o scrisoare prin care solicită ca, în baza legii libertăţii de informare, să i se furnizeze următoarele informaţii:
1. Numărul de decese provocate de consumul de argint coloidal.
2. Numărul de reacţii alergice la consumul de argint coloidal.
3. Numărul de  interacţiuni medicamentoase dăunătoare, ale medicamentelor OTC sau prescrise, în combinaţie cu argintul coloidal.
4. Numărul de cazuri de Argyria raportate, datorate consumului de argint coloidal fabricat prin metode electrice AC sau DC.
5. Numărul cazurilor de Argyria, datorate consumului de argint coloidal ce nu conţine stabilizatori proteici.

Răspunsul FDA a fost năucitor: „Am căutat în înregistrările de la Sistemul de raportare a Evenimentelor adverse (AERS) al FDA şi am fost în imposibilitatea de a localiza vreun caz care să corespundă solicitării dumneavoastră. Taxele de $ 3.50 (…) vor fi incluse într-o factură lunară.”

Ne întrebăm ce „dovezi ştiinţifice” în favoarea argintului coloidal dorea FDA când a luat decizia să-l interzică, de vreme ce a putut afirma, într-o hotărâre oficială, că „utilizarea fără discernământ a soluţiilor coloidale de argint a dus la cazuri de Argyria, decolorarea permanentă a pielii şi a ţesuturilor profunde, de culoare albastră-gri.”, fără a avea nici cea mai mică dovadă!

Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA) din SUA admite ca fiind nepericuloasă (nu se precizează care ar fi pericolul n.n.) o doză maximă zilnică de 350 micrograme de argint pe zi, pentru un adult cu o greutate de 70 kilograme (kg) şi consideră (în alt raport) ca fiind critică o doză de 1mg. Facem aici observaţia că este vorba de argint, în general şi nu de argintul coloidal. În continuare, EPA afirmă: „Argyria este cauzată de acelaşi mecanism care este implicat în developarea fotografiilor. Este acelaşi lucru. Dacă se expune la lumină o sare de argint, o parte din ea se va reduce la argint metalic. Apoi, dacă aveţi un revelator (cofeina este un bun revelator) într-o soluţie alcalină (sângele este alcalin, în mod normal), argintul suplimentar va precipita din compus în particule metalice, care vor creşte. Acesta este procesul fotografic şi astfel se dobândeşte Argyria”.
Este clar în acest caz că EPA se referă la sărurile de argint, mai precis la halogenuri, acestea fiind cele utilizate în tehnica fotografică. Argyria este, deci, cauzată de consumul excesiv de săruri de argint. Argintul coloidal este compus din particule metalice şi nu are de-a face cu tehnica fotografică.
Dacă ar fi, totuşi, să impunem aceste doze şi pentru argintul coloidal, acestea ar corespunde unui consum zilnic de 70 ml (respectiv 200 ml) argint coloidal de 5 ppm sau 35 ml (respectiv 100 ml) argint coloidal de 10 ppm.

Mai multe organizaţii guvernamentale (Elveţia, Germania, Australia, Israel etc.) şi-au dat acordul în folosirea argintului coloidal (Ag+) şi a peroxidului de hidrogen (H2O2), ca dezinfectant al apei, în cantităţi prevăzute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (MLC – valoarea maximă conţinută de până la 0,08 ppm-0,1 ppm).

Supliment alimentar

În timp ce organizaţiile guvernamentale responsabile cu „sănătatea populaţiei” nu fac nicio cercetare pentru a lămuri problema argintului coloidal şi a efectelor sale, străduindu-se însă să-i limiteze sfera de utilizare, milioane şi milioane de utilizatori mulţumiţi doresc să-l aibă în continuare. De asemenea, există şi un număr tot mai mare de producători care intră pe piaţă cu o gamă largă de produse noi pe bază de argint.
Între timp, mărturiile cu privire la efectele surprinzătoare, adeseori considerate miraculoase, ale argintului coloidal sunt într-o continuă creştere, el nu este considerat ca făcând parte dintre tratamentele terapeutice alopate, nici alternative şi este distribuit, cel mai adesea, sub titulatura de „supliment alimentar”.

Calitatea argintului coloidal

Există mulţi producători ce fabrică argint coloidal de diferite calităţi şi concentraţii. Criteriile de determinare a calităţii argintului coloidal sunt: dimensiunea particulelor, puritatea, concentraţia şi costul.

Cel mai bun este argintul electrocoloidal, obţinut fără procese chimice, care conţine doar argint şi apă.
Apa trebuie să fie pură, distilată sau demineralizată. Chiar şi pentru distilare. nu este recomandată folosirea apei de la robinet. Cea mai bună apă are conductivitatea sub 1uS pe centimetru cub.
Argintul trebuie să fie pur, 99,99%. Este foarte important ca să nu conţină plumb în aliaj, plumbul este foarte toxic chiar şi în cantităţi extrem de mici deoarece particulele foarte mici de plumb şi foarte multe au totuşi o suprafaţă mare de contact. Argintul de puritate 99,9% nu este deloc recomandat iar cel şi mai mic sub nicio formă, vă riscaţi sănătatea. Tocmai din această cauză argintul coloidal îşi are renumele pătat, deoarece unii oameni, din ignoranţă sau din ”merge şi asa” au trecut cu vederea aceste atenţionări având ulterior probleme.

Un argint coloidal de calitate conţine particule super-fine de argint, de dimensiuni nanometrice (>50nm), care sunt suspendate un timp nedefinit în apă distilată sau demineralizată.

Dacă argintul coloidal conţine deopotrivă atât nano-particule cât şi ioni de argint, el este cu atât mai bun cu cât proporţia particule/ioni este mai mare.

Singura modalitate absolut sigură de a determina cât de coloidal şi cât de pur este un „argint coloidal” este analiza de laborator. Totuşi, pentru o evaluare sumară dar nu şi suficientă a caracteristicilor sale se pot folosi şi metode la îndemâna oricui.

Aspectul argintului coloidal de cea mai bună calitate este transparent. Culorile gălbui sau mai întunecate indică de obicei o suspensie de particule prea mari, ce tind să se precipite în partea de jos a recipientului, şi nu sunt coloizi reali.

O metodă bună pentru a vedea dacă respectivul lichidul transparent este un coloid este evidenţierea efectului Faraday-Tyndall. Acesta presupune trecerea unui fascicul intens de lumină printr-un flacon transparent plin cu lichid; dacă lichidul este coloidal, drumul luminii prin flacon va fi vizibil în formă de con, datorită împrăştierii luminii în particulele de coloid. Dacă lichidul respectiv este mai degrabă o suspensie, ce tinde să se precipite, având particule prea mari pentru a fi un coloid, conul va fi mai evident în partea inferioară a recipientului şi, eventual, vom putea observa un precipitat pe fundul vasului.

O altă metodă de testare implică adăugarea de acid, bază sau sare peste soluţia respectivă de argint coloidal. Dacă lichidul conţine substanţe care nu reacţionează cu electrolitul adăugat, nu se petrece nimic nici după câteva zile. Dacă soluţia reacţionează cu electrolitul – bază cu acid, de exemplu – se observă imediat o transformare – în culoare, de exemplu. Dacă lichidul testat este într-adevăr argint coloidal (sau altă dispersie coloidală hidrofobă), atunci, într-o primă fază, nu se observă nimic iar mai apoi, în decurs de câteva minute sau ore, lichidul se clarifică, deoarece particulele de coloid îşi vor pierde sarcina electrică superficială pozitivă şi se vor putea aglomera în particule mai mari. Aceste particule mai mari vor cădea apoi pe fundul vasului unde, în general, se disting foarte greu pentru o concentraţie mică de argint.

Dacă un produs conţine un stabilizator sau oligoelemente, altele decât argintul, este inferior. Dacă un produs necesită refrigerare, înseamnă că el conţine şi un alt element.

Recipientul şi pipeta se recomandă a fi din sticlă, plasticul nepermiţând păstrarea coloidului de argint pentru o perioadă îndelungată de timp. Recipientul nu trebuie să permită pătrunderea în interior a razelor ultraviolete. Cele mai potrivite culori pentru sticlele în care se pastrează argintul coloidal sunt: brun-chihlimbar închis şi albastru-cobalt.

Unele produse cu concentraţii mari de argint (peste 50ppm) pot să nu fie foarte sigure, concentraţiile standard folosite de cabinetele medicale internaţionale fiind de 10-20ppm.

Articol preluat de pe: http://www.yogaesoteric.net.

Bibliografie:

Hatha Yoga Pradipika by Svami Svatamarama
Scientific Basis for Ayurvedic Therapies, edited by Lakshmi Chandra Mishra, CRC PRESS, 2004
Better Sex The Herbal Way by Hari Datt Sharma, Pustak Mahal, February 2002
Colloidal Silver Preparations of Silver in Pharmacy, British Medical Journal, 1932
Medicinal Silver Home Remedies, Maurice Worthington, M.D., 1928.
World Without Cancer by G. Edward Griffin. History of allopathic medicine in America.
Chemistry’s Miraculous Colloids by Kenneth Andrews. The Readers Digest, March 1936.
Searle, A.B. The use of Colloids in Health and Disease. The British Medical Journal. Nov, 1913, p. 83 Dr. Henry Crookes,
Use of Colloids in Health and Disease – by Dr. Henry Crooks
Silver, Our Mightiest Germ Fighter, ScienceDigest, March 1978
Report on Colloidal Silver, The Best Kept Secret, by Martha Duncan.
The molecular mechanics of copper and silver ion disinfection of bacteria and viruses. Thurman, R.B. and Gerba, C.P. (1989) Quoting, Dr. Richard Davies, The Silver Institute, Wash, V. 18, 4, p. 295
Harold Davis, U.S. FDA Letter, September 1991
Colloidal Silver, Where have you been? by Iris A. Moore, The New Times, Seattle WA, May 1994
The Body Electric by Dr. Robert Becker and Gary Selden, Harper Paperbacks, July 1998
Secrets of the Soil by Christopher Bird and Peter Tompkins, Earthpulse Press, October 1998
FDA Talk Paper T99-39 dated 17 August 1999
A Closer Look At Colloidal Silver By Peter A. Lindemann
Colloidal Silver – by Stuart Thomson – Director of Gaia Research Institute
Alchemist Workshop by Colloidal Silver Team
Colloidal Silver and the FDA by Silver Medicine Team
Colloidal Silver + Gold – How it works – by Alchemedica Intl.